Poarta de intrare în orice carieră sau în orice rol nou presupune uneori noi abilitaţi sau un alt nivel de conştientizare al ce-urilor şi de ce-urilor organizaţionale. Putem sprjini aceste momente cu o serie de intervenţii din zona comportamentală şi/sau tehnică.
Vezi detalii despre TrainingCând principala sarcină este implementarea strategiei organizaţiei în cel mai eficient mod, fie că este vorba despre procese, fie că e vorba de oameni – putem să sprijinim aceste îndatoriri cu setul potrivit de acţiuni de invatare.
Vezi detalii despre TrainingAdministrarea unei organizaţii, de la strategie până la coordonarea angajaţilor, sub dubla constrângere a creativitaţii şi a obţinerii de profit pentru stakeholder, poate beneficia uneori de o abordare “out of the box”.
Vezi detalii despre Training